Nervi de iarna

Mai cade-un fulg, mai moare-un om
Asa sunt toate iarna
De nervi si crize strig cat pot
As vrea sa vina toamna.

Dar toamna numai ce-a trecut
Cu frunze-nsangerate
Acum e iarna peste noi
Cadavre inundate

In sange...

Zacem, suntem plini
Si iarna cu zapada
Ne-a luat taria, toamna, tot
Si-n sange stam gramada.

In albul ei imaculat
Mai cade-un pic de sange
Si noi murim ne ducem toti
Si inima ne plange.

De nervi...

Pentru voi!

Sunteti asa de prosti
Tampiti si fraieri unii
Ca-mi vine sa va scuip in fatza de narozi.
Dar ma gandesc o clipa
De ce sa-mi pierd eu timpul
Scuipand o fatza bleaga a unui tamp netot?

Mai bine plec la altzii
Ca voi prea prosti sunteti
Inca o mie una si alte zile bune
V-ar trebui in viata
Sa va culegeti minte
Si sa aveti in voi sclipire de nocturne.

Dar prea tampiti sunt unii
Si looseri nu mai zic
Ca umplu zeci de file de calitati tampite
Si-o sa consum o tona
De pasta si creioane
Si tot nu o sa termint cu-a voastre minti sclantite!

Ultimul drum!

O scandura e necesara
Pentru mine de-nceput.
Bat un cui, mai bat vreo doua
Inc-o scandura-mi aduc.

Inc-un cui si inca unul
Doua scanduri am montat.
Alte cuie, alte scanduri
Si sicriu' l-am gatat.

Mai o floare si o cruce
Capatai sa-mi fie-acum
Lume, oameni, haine negre
Si-am pornit cu toti la drum.

Pan' la locul unde singur
Voi intra si n-oi iesi
Si-unde lumea va ramane
Si pe min' ma va boci.

S-a sfarsit cu mine-acuma
S-a sfarsit, e gata tot.
Nu ma mai intorc la lume
Chiar de-as vrea...caci nu mai pot!

...drum de poet!

Nu o sa-mi intelegeti stilul in care scriu, vreodata
Ca nu ganditi ca mine si nici n-o sa ganditi
Caci felul si gandirea- mea sunt unicate
Si nu-s ca unii care se cred prea priceputi.

Sunt simplu om cu carte si scriu ca-mi place mult,
Si prin ce fac eu unii se bucura nespus
Si sper si am un vis, in minte ce se zbate
Ca intr-o zi ajunge-oi si eu acolo sus.

Sa stralucesc ca altii ce cu drag ii citesc
Si ma inspir din dansii cu stima si respect
Pe bunul Eminescu, pe Blaga, Macedonski
Sa ii urmez pe drumul cel lung...drum de poet.

...asfalt...

Asfalt, inabuseala,
Caldura peste tot
Sa trec as vrea de toate
Sa trec, dar nu mai pot.

Cand pun un pas in mersul
Ce-ncerc sa il maschez
Nu pot pasii in fata
Caci ma dezhidratez.

Nu pot pasii in spate
Caci ma lipesc mergand
Si-ntepenit strig tare
Dar parca strig in gand.

In dreapta, stanga, restul
Nu ma pot deplasa.
Ca-s prins in zapuseala
Sunt prins ca-ntr-o curea.

Captiv caldurii zilei
Sunt prins in jocul sau
Sa scap, sa plec odata
Sa-mi vad de drumul meu-

Dar sunt tinut acolo
Cu talpa pe asfalt
Transpir, sunt sclavul zilei
Sunt rob pe-acest trotuar.

Ahhh! vreau sa plec, m-as duce
As vrea sa fug, sa zbor-
Sa fac orice, aiurea
Orice, chiar si sa mor.

Da-s rob! si rob rasuna-n mine
Sunt prins aici, mereu.
Trotuar, asfalt, caldura
Si sclavul...sunt chiar eu!

O lacrima

O lacrima din ochi se varsa
E singura ce-a mai ramas.
De ce te duci? De pleci iara?
De ce?...de ce, vrei sa ma lasi?

Ah nu-ntelegi durerea care
M-apasa greu, ma simt strivit,
Cand te zaresc ca pleci, sunt singur
Ce pot a face, s-parasit.

Si stau ingandurat de vise
Si bolta cerului privesc,
Si ma gandesc la clipe-
n careEu iti spuneam ca te iubesc.

Dar nu mai e ca-altadata...
Eu am ramas, tu ai plecat-
Ce mai astept acum ramane
Decat sa mor insingurat.

Din intuneric la lumina

Ceata, 'ntuneric, frica toate
Se-nvart in jurul meu intr-una
Si vor sa ma atraga-n ele,
Sa fiu al lor pe totdeauna.

Inconjurat de fapte rele
De tot ce bun nu e, doar pare
Eu prabusit sunt, zac sub ele
Vreau o lumina, o scapare.

Si viata-mi pare doar un abur,
In infinitul trecator
Ma simt pustiu, ma simt prea singur,
Ma simt pre rece, simt ca mor.

Si-n inima-mi patrunde ura
Minciuna, fapte intinate
Ma simt cuprins de intuneric,
Sunt prins in ceata, in pacate.

Si simt ca toate ma apasa,
Povara este foarte mare-
Pe umeri imi apasa-ntr-una
Si sunt cuprins de disperare.

S-ngrijorat, ce pot a face?
Solutii parca nu mai sunt.
Speranta-n mine nu mai este,
Nu am curaj, nu am avant.

Dar nu e nimeni sa ma scape,
Sa ma salveze din pacat?
Sa fiu si eu fiu al Luminii,
Sa fiu curat, sa fiu salvat...

Salvat?...salvat rasuna-n mine
Isus pe cruce a murit...
Salvat! speranta reinvie,
O Doamne, iarta-m-am gresit!

Sunt pacatos, o Doamne mare,
Iertare cer in fata Ta.
Asculta-mi ruga o Isuse
Si curateste viata mea!

Si in tacere stau de vorba
Doar cu Isus, cu Domnul meu-
Si-I spun durerea si pacatul,
Ii spun ca vreau sa fiu al Sau.

Si-n inima-mi patrunde pacea
Fiorul sfant venit din cer,
Nu mai sunt singur, sunt cu Isus,
Nu mai sunt singur, sunt cu El.

Si viata mea ce am trait-o
Doar in minciuna si pacat
Nu mai e cum a fost odata-
Acum e noua...sunt curat!

Te caut, dar fara rost!

Ma simt pustiu, sunt singur
Iubirea-nflacarata
S-a stins si nu mai e
La fel ca altadata.

Tu ma cautai pe mine
Eu dupa tine-ardeam
Si ne priveam în taina
Si-ncet ne sarutam.

Dar azi e gata totul
S-a stins tot ce a fost
Te caut, dar în zadar
Te caut, dar fara rost.

Sa fim din nou aceiasi
Sa ne iubim cu foc
Sa te privesc si-n taina
Sa prind al tau mijloc.

Sa stam cuprinsi de vise
Un ceas, un veac, o viata
Sa ne iubim într-una
Din zori de dimineata
Si pâna când rasare
Pe cer luna frumoasa
Sa stam cuprinsi de dor
Sub raza ei duioasa.

Dar nu mai e c-atuncia
Nimic din ce a fost
Te caut, dar în zadar
Te caut, dar fara rost.

Luntrea iubirii

Plutind pe-o apa ‘nalta
In barca numai noi
Spunandu-ti numai versuri
Privind in ochii tai.

Ma tot uitam la tine
Si friguri ma treceau
Nu mai stiam de mine
Si ochii-mi scanteiau.

Nu mai steam ce spune
Caci vorbele-mi fugeau.
Era un vis frumos
Dar clipele zburau.

Si noi pluteam pe apa
De mal ne-ndepartam
Ne sarutam in barca
Si vorbe dulci spuneam.

Dar dintr-o data-n mare
Un vuiet s-a iscat
Si luntrea noastra mica
In apa a intrat.

De-atunci incolo nimeni
N-am mai stiut de noi
Caci apa mari-n data
Ne-a luat pe amandoi.

Se scufunda in apa
Un trup ne-nsufletit
Era o fata dulce
Si bunul ei iubit.

Biblioteca

Ce stii de-o biblioteca?
Un loc cu multe carti,
De unde iei o carte
Si pleci in alte parti.

Sau daca nu se poate
Cartea s-o iei acasa
Poti s-o studiezi acolo
Citind frumos la masa.

Si cam atata, gata!
Cartea-i imprumutat
Si dand larevedere
Spre casa ai plecat

Dar daca nu esti singur
Doar de carti insetat
Biblioteca e locul
Pe care l-ai visat.

Si-acolo-n biblioteca
Printre carti fel de fel
Cautand o carte buna
Se afla ea si el.

Si cauta, cauta cartea
Dar nu e de gasit
Si stand in biblioteca
S-au cam indragostit.

Si el spre ea se duce
Si-n brate-o ia incet
Si ea parca vrajita
Ii cade lui pe piept.

Se uita-ncet la el
Cu o privire muta
Si el nu mai asteapta
Si buzele-i saruta.

Ea nu se-mpotriveste
Inseamna ca ii place.
Si-acolo in tacere
Il strange-n ai ei brate.

Si stau asa acolo
Parc-au intepenit
Si nu si-ar mai da drumul
Pana la infinit.

Dar…totul se sfarseste
Si ei acasa pleaca
Dar inimioara lor
Continua sa bata.

Caci ce a fost acolo
Nu pot uita usor
Si simt in inimi inca
Al dragostei fior.

Si poezia-i gata
V-am spus tot ce-am stiut
Dar dragostea ce-i leaga
Abia a inceput.

Refacut

Cand viata ti se duce in negura de vremi
Si tot trecutu-ti pare doar pulbere de vant-
Si cand te simti aiurea, de toate cand te temi,
Aduti aminte ca... esti zgura, esti pamant.

Si-oricat ai face... totul iti pare in zadar-
Si nu mai ai putere, te simti prea parasit;
Gandeste-te la Isus, priveste-nspre Calvar
Si viata ta din nou va fi la rasarit.

Nimic!

Nimic nu am se duce totul
In infinit in noapte.
Tot ce mai am, tot ce-a ramas
Acum sunt numai soapte.

Si primavara, frumusetea
Ce-au fost in viata mea
Azi nu mai sunt, e numai ceata
Pierduta-i stralucirea.

Si-n negura si intuneric
Doar tu mi-ai mai ramas,
Si-astept cu frica si cu spaima
Al mortii mele ceas.

Si iarna, iarna am in suflet
Caci soarele s-a dus,
Speranta mea si fericirea
Sunt numai in Isus.

Ploua!

Afara-i frig si ploua
Si stropii alergand
Cad pe pamant,
Si ploua...
Se lasa dusi de vant!

Si-ating fereastra care
Ma face sa tresar-
Si ploua...
Nu se-opreste.
Si ploua iar...si iar!

Vesnicie!

De chin si de durere o sa mor
Ma duc incet inspre campia verde
Unde doar cerul se mai vede
Si o sa plec ingandurat de dor.

Si toate cate am le las aicea
In intunericul ce ma-nconjoara
Si pe pamantul putred ca de smoala
Si eu inaintez spre marea seara.

Si ochii mei ce plans-au de durere
De vechea si iubita viata care
Acum imi pare doar o nepasare
Mai mult de-atat nu ai...nu ai ce-mi cere.

Ma duc spre casa mortii in pustie
Si ma inec in negura plutinda
Si ma intind incet, ma pun in cripta
Si plec spre alte locuri....vesnicie!

Langa o raza (de) iubire

De m-ai iubi cu dor in neagra -recea noapte,
As sta mereu cu tine prin viscol si prin vant
Sa iti mai vad privirea ce dulce ma priveste-
Si sa te strang in brate...sa te sarut, sa plang...

De fericirea care acum se face una
Cu fericirea care a fost si va mai fii-
De-o fi sa fi a mea...n-oi mai iubi niciuna
Dar noi suntem acum...suntem niste copii.

Frumoasa-i fata care citeste poezia
Si ochii ei ma-ncanta si trupu-i mladios
Ma face sa o vreau sa o sarut pe gura-
Si sa o tin in brate...o e-atat de frumos.

..si plang!

Cand ma gandesc la tine
La clipele arzand
La dragostea amara-
Suspin incet...si plang.

Si dorul tau in mine
Aprins e, te-am in gand
Dar nu esti langa mine
Suspin incet...si plang.

Si negre anotimpuri
Si stropii picurand
Ma fac sa sper la tine
Dar, doar suspin...si plang.

Departe

Privesc, ma uit la tine
De ceva sunt atras,
Imi place-a ta privire
Si minunatu-ti glas.

Cand imi soptesti in taina,
Incet s-aud doar eu
Ca ma iubesti si vrei
Sa fiu numai al tau.

Imi placi, nu am ce face,
Iubirea ma framanta
Si ganduri vin si pleaca
Si mintea imi inunda.

Dar tu nu esti aicea
S-auzi suspinul meu,
S-auzi cum plang in taina
Caci fara tine-i greu.

Dar stiu ca niciodata
Ce-a fost nu vei uita
Chiar daca esti departe,
Si nu te pot avea!

Apasator!

Caldura de afara
Inabuseste tot
I-ametitor, aiurea
Eu simt ca nu mai pot.

Zvacneste-n vene sange
Doar sange clocotind
Si transpirati-o mie
In mreja lor ma prind.

Incerc sa stau tot rece
Da-mi pare foarte greu
Apasator e totul
Din ce in ce-i mai rau.

E ziua la amiaza
Si totu-i ros aprins
Caldura ma sufoca,
In valul ei m-a prins.

Si sa razbat caldura
Inabuseala, tot
As vrea sa trec de asta
As vrea....dar nu mai pot.

Viata!

Splendoarea diminetii e placuta
Si razele de soare stralucesc
Dar viata mea imi pare ca-i trecuta
Si toate pier, nu pot sa mai zambesc.

Si roua de pe iarba inverzita
Si frunza pomilor inalti de tot,
Toate-mi surad in dimineata asta
Dar sa le vad, sau sa le plac nu pot!

M-am stins! Si totu-ncet se duce
Pe cararuie printre trandafiri
Si ochii mi se-nchid, nu-s mai faclie
Si toate pier, ma simt cuprins de spini.

Si nu mai pot sa-ndur asa suspine
Si lacrimi si durere-ai tot mai grea
As vrea sa fiu departe pe o stanca
Sa fiu doar eu, si nimic altceva.

As vrea sa fie!

Cand te-am zarit printre lalele
Cu trupul tau cel mladios
Si ochii tai ca doua stele
Ce ma priveau asa duios
Si parul tau ce straluceste
In raza soarelui tarziu
Privirea ta se oglindeste
In apa limpede din rau.

Si totu-mi pare-a fi aievea
Miracol! Oare-o fi asa?
Esti tu acolo in gradina?
Esti tu aici in fata mea?

As vrea...dar tu nu esti acolo
Tu nici macar reala esti
Tu esti o zana, esti frumoasa
Dar nu existi...eu scriu povesti.

As vrea sa fie totu-aievea
Si in gradina tu sa fii
Sa ne privim, sa stam acolo
Tu si cu mine...doi copii.

...mort...

In dimineata mortii mele
Cand cerul rosu s-a facut
Eu nemiscat stau intre scanduri
Ce bine! Totul a trecut!

Si aerul din jur se-mpute
Si totul este innegrit,
Si lacrima in ochii se usca,
Tot ce a fost azi s-a sfarsit.

Si inrosindu-se in ceata
Prin pulberea de praf tacut
As vrea sa reinvie toate
As vrea s-o iau de la-nceput.

Dar...mort! Tot ce a fost se stinse
Si viata a trecut prea sec.
Decat sa fiu viu in durere
Mai bine...mort! Mai bine plec.

Speranta unei noi iubiri

Cand te-am zarit printre lalele
Erai o zana ca-n povesti-
Si ochii tai ca doua stele
Sclipeau senin! Ce draga mi-esti!

Si inima-mi tresare-n taina,
Un dor in suflet ma apasa
Sa fiu cu tine vreau iubito...
Sa-mi fi a inimii aleasa.

Sa ne plimbam pe-aleea vietii
Etern tinandu-ne de mana-
Sa fi mereu doar tu cu mine
Pe cap sa-ti impletesc cununa.

Si amandoi prin iarba verde
Sa ne soptim romante dulci.
Sa te sarut...si tu pe mine
Departe-n lume sa ma duci.

Sunt fericit cand sunt cu tine
Si inima-mi sopteste-ncet
Sa stau cu tine in tacere
Si sa te strang cu drag la piept.

Si sa ramanem toata viata
Unitii de catre Dumnezeu-
Sa fi a mea intotdeauana
Si eu sa fiu numai al tau.

Acum!

Amurgul diminetii, de triste amintiri
Au scos din praful serii magnifici trandafiri.-
Si scoica apei negre, ce-ntuneca abisul
M-anvaluit intr-insa, mi-a sters din minte visul.

Dar clipa de lumina din raza de sclipire
Imi lumineaza drumul spre tine...spre iubire.
Si rodul fericirii si albele coline
Te fac pe tine draga sa vii incet spre mine.

Si-n negura saraca de dincolo de zare
As vrea sa stau cu tine, sa-ti dau o sarutare-
Dar ce e scris ramane...nu ceea ce doresc
Si tot ce pot a face este sa te privesc.

Si-acum prin praf si pietre pe drum iar am pasit
Ma duc in infinitul din care am venit.
Dar gandul meu ramane la tine draga mea-
N-o sa te uit vreodata...chiar de n-oi fi a mea.

Doar vis...

Privesc in zare cum se duce
Si cum dispare luna...
Imi placi! Imi place cum zambesti
Ca tine nu-i niciuna.

Din infinitul fara margini
De clipe de ardoare,
Eu ma gandesc la chipul drag,
Al tau...esti ca o floare.

Si ochii tai ca doi boboci
De floare minunata
Te fac sa fi in ochii mei
Cea mai frumoasa fata.

Si trupul tau cel mladios
In raza de cristale
Ma face sa te strang la piept
Sa-ti dau o sarutare.

Dar toate trec se duc in noapte
Visul s-a spulberat...
Si m-am trezit asa de-odata
Singur...indurerat.

Mi-e dor...as vrea sa fie-aieva!
Sa fi aici...a mea!
Dar esti un vis, esti trecatoare
Asta e soarta mea.

Sfarsit!

Printre cadavre descompuse
Si printre cripte putrezite
Ma aflu stand in ceata noptii
Imi petrec ultimele clipe.

Si zarea rosie se face
Albastrul piere-nspumegat
Si florile, natura toata
Sunt doar nisip imprastiat.

Viata mea se stinge-aicea
Si piere tot, se duce-ncet
Si lacrimile si durerea
Le simt arzandu-ma in piept.

Nu mai suport, m-apasa toate
Sunt prabusit sub greu destin
Si aspru simt povara care
Ma-npunge cu-al ei negru spin.

Si mor, ma sting printre cadavre
In clipa ceea-ntunecata.
Nu mai simt frigul, nici caldura
Ma duc spre zarea-ndepartata.

La inceput. Creatia!

La inceput a fost ideea,
Ideea de a se crea
Planete, luna, stele, soare
Dar parca bine nu era!

Era-ntuneric, frig si ceata
Si totul trist parea atunci
Era doar apa, munti si dealuri
Iar vantul sufla printre stanci.

Imagine tacuta, trista
Ca-ntr-un mormant parea sa fie
Caci pe pamant sau printre stele
Nu era nici o fiinta vie.

Era doar Creatorul sus
Ce isi privea a Sa lucrare
Dar parca trist, plangand statea
Ca nu vedea nici o miscare.

Si S-a gandit El...ce sa faca?
Ceva sa fie miscator.
Si-si spune-n sinea lui pe data:
"Ce-ar fi sa il creez pe om?"

Si luand o mana de tarana
Din intunericul de jos
Sufla in el suflarea-I sfanta
Si se facu un chip frumos.

Si omul a-nceput sa mearga
Plimbandu-se in sus si-n jos
Facandu-l pe-al sau Creator
Sa fie foarte bucuros.

Si omul a ramas pe Terra
Sa aiba grija de pamant
Iar Dumnezeu s-a dus in ceruri
Sus in locasul Lui preasfant.

Amar

Cu sufletul arzand cu inima patata
Iubeam si eu candva o fumusica fata.
Dar azi s-a stins iubirea, s-a stins tot ce a fost
Sa caut iubire noua nu cred ca are rost.

Si-amurgul primaverii de rece dimineti
Imi limpezeste gandul amarelor tristeti
Si primavara dulce cu-al ei placut parfum
Ma reinvie iara din pulbere si scrum.

Si pe campii-nverzite cu iarba si splendori
Din nou rasare viatza si minunate flori
Si tot ce-a fost in urma doar fragede-amintiri
S-au transformat in lacrimi si-n flori de trandafiri.