Plutire

Maidanele terorii ingroapa nesatule
Nemernici si flegmatici alergatori fragili
Si in tacerea noptii isi mangaie durerea
Senin rasare luna si tremura deplin.

Aici langa gunoiul si restul de suspine
Apare constelatul, sublim patruns, pacat
Si-atinge cu aripa intaia oara omul
Pe urma ii ramane prieten necurmat.

Iar telul neputintei ramane neatins
Surprins intre momentul desprinderii tarzie
Ar vrea sa se ridice mai sus de culmi umbrite,
Dar nerealizat ramane si nu-vnie.

Acum in pragul starii de trista amintire
Rasuna toata valea de strigatul arzand.
A mai pierit un altul, cu telul stins sub luna
Si a ramas doar noaptea cu stelele-i plangand.