Lacustru

Se duc vitejii tremurând, la oastea îngheţată,
Se duc luptând victorios cu spada-nsângerată.
Se duc trecând câmpii şi munţi, în lupta-nverşunată,
Se duc lăsând copii plângând, să schimbe-a lumii soartă.

O spadă, două, şi-alte trei trec iute ca săgeata,
Dar ei tot luptă-ncrâncenat, căci asta le e soarta.
Când cade unul nu se-opresc, ci merg toţi mai departe,
Căci au de luptă cu-n duşman, pe viaţă şi pe moarte.
Cu sabia în sange crud, lovesc cu toţi duşmanul
Şi-naintează fluturând stindardul ş-iataganul.

Cutreieram câmpii şi munţi gândind la lupta dură
Ce se purta dincol' de zări, pe frontul est, cu ură.
Însângerat cădea duşmanul, strigau: "Până la moarte!"
Şi cucereau în calea lor, nu unul, ci o oaste.
Cetaţi picau în calea lor şi nu stătea nici una
Căci nu veneau ca un surâs, ci aduceau furtuna.

Dar, enigmatic tot războiul încă-mi răsună-n minte
Şi n-o să pot să spun ce simt prin vorbe sau cuvinte.
Căci ce-au trăit însângeraţi prin ură şi sudoare
Mă face să exprim plângând întraga lor chemare.
Nu s-au lăsat bătuţi nici când duşmanul frânt de luptă
Îi tot lovea încrâncenat dorind să îi distrugă.

Exemplu stau azi printre noi acei ce-au fost odată
Eroi viteji, soldaţi de neam, o oaste-adevărată.
Stindard ridic şi mă înclin, făra pic de mânie:
"În veci trăiască ţara mea, iubita Românie".