Lacustru

Se duc vitejii tremurând, la oastea îngheţată,
Se duc luptând victorios cu spada-nsângerată.
Se duc trecând câmpii şi munţi, în lupta-nverşunată,
Se duc lăsând copii plângând, să schimbe-a lumii soartă.

O spadă, două, şi-alte trei trec iute ca săgeata,
Dar ei tot luptă-ncrâncenat, căci asta le e soarta.
Când cade unul nu se-opresc, ci merg toţi mai departe,
Căci au de luptă cu-n duşman, pe viaţă şi pe moarte.
Cu sabia în sange crud, lovesc cu toţi duşmanul
Şi-naintează fluturând stindardul ş-iataganul.

Cutreieram câmpii şi munţi gândind la lupta dură
Ce se purta dincol' de zări, pe frontul est, cu ură.
Însângerat cădea duşmanul, strigau: "Până la moarte!"
Şi cucereau în calea lor, nu unul, ci o oaste.
Cetaţi picau în calea lor şi nu stătea nici una
Căci nu veneau ca un surâs, ci aduceau furtuna.

Dar, enigmatic tot războiul încă-mi răsună-n minte
Şi n-o să pot să spun ce simt prin vorbe sau cuvinte.
Căci ce-au trăit însângeraţi prin ură şi sudoare
Mă face să exprim plângând întraga lor chemare.
Nu s-au lăsat bătuţi nici când duşmanul frânt de luptă
Îi tot lovea încrâncenat dorind să îi distrugă.

Exemplu stau azi printre noi acei ce-au fost odată
Eroi viteji, soldaţi de neam, o oaste-adevărată.
Stindard ridic şi mă înclin, făra pic de mânie:
"În veci trăiască ţara mea, iubita Românie".

Azacana

Azacana pozena azdere duetaj
Almete juncturadus doblaje etucat
Redividere surdo empiridinco rem
Asere dingo spade tutele perdone.

Azacana murindo estanfi reducat
Asperizon calibso ermundo refuzat
Ancalidente rudo estopo regedut
Azacana dureta estud filipinut.

Remiza

In linistea serii imi aprind o tigara
Si stau dependent tintuind spre abis.
Privesc spre chibritul ce-i palpaie flama
Si zac in podoabe de noapte intins.

Razlet se aude un ceas derutabil
Ce suna din zarea departa plangand
Si marele corbic din deasa nuanta
Pasind inspre mine, alearga oftand.

Tu, om al zglobiei napasta adanca,
Ce mare si brav sub senin cer ai fost,
Dar astazi te afli intins in murire
Ridica! De ce zaci pierind fara rost?

Salbatic, zdrobind tot in calea-i
Imi circula sangele rupt de luptat,
Incearca sa scape, sa-mi redeie starea,
Dar fara cununa, caci de mult am cedat.

Si-asa in privirea-i desarta, ma sting eu
'ndreptandu-mi cararea spre-al meu tintirim,
De veacuri ce-asteapta sa-i fiu eu partasul
Sa-i spun somn usor, si-apoi sa dormim.

Plăcere

Până și jantiera ta îmi place.
M-ai cucerit cu primul tău cuvânt.
Ai readus în mine acea pace
Și mi-ai redat din nou, suav avânt.

M-ai refăcut din ce nu sunt acuma,
Formal și prea liner am fost,
Dar ai format în mine caracterul
De iscusință și deloc de prost.

Portița inimii rămas-a larg deschisă
Ori intri, ori rămâi privind..
Ar fi plăcut, și gândul îmi șoptește,
C-o să te văd chiar azi pe ea intrând.

O, tu, albastru forfet lamentabil
Rămas acolo, forfotind rebel
Lasă portița inimii deschisă
Nu fi mișel, nu fi Aristotel.

Hai, intră, scumpa mea prințesă
Așează-te în câmpul plin de maci
Atinge-mă să mă trezesc din vise
Vorbește-mi chiar și-atunci când taci.

Renaște-n mine dimineața toamnei.
Aprinde-n mine focul stins demult.
Așterne-n mine primăvara mută,
Și fă-mă să trăiesc cum aș fi vrut.

Succesiune

Algoritmul tacerii e cel mai suav;
Cand zbieri, simti placerea din plin pe obraz;
Cand urlii pe scara de larga marime
Te simti "la supremus", e zeul din tine.

Dar cand faima ta se zbate ucisa,
Ramai numai tu pe-ntreaga abscisa;
Si n-ai nici o stare sa te-mpotrivesti
Si-apare-atunci zidul pe care-l izbesti.

Si te faci, tu cu el, un tot unitar;
Esti praf pe perete, esti albul din var;
Esti doar o pojghita din tot ce ai fost
Si-ai ajuns pan' aici, ca esti foarte prost.

Stare

Patetic, dependent de nicotina
Ajuns in pragul vremii de nevrut,
Atins de negrul freamat derutabil
Asa era, chiar de nu ar fi vrut.

Anxietatea-si face fata cunoscuta
Si se imbiba-n fumul de tutun
Mai sta o clipa, iar apoi se duce,
Caci are de facut si maine-un drum.

Alt om si alta nicotina,
Alt ring de dans si altii dansatori,
Multi alti ce-s dependenti de vreme
Sah-mat si mii de alte stari.

Intelepciune

Filozofia lumii este mută-
Respectul nu-l mai am la fel ca la-nceput.
Cuvintele fragile deloc nu-i mai ajută,
S-au rătăcit în smoală și s-au pierdut.

Afonic. Da, afonic sună
Înțelepciunea lor de culți boemi
Căci gândurile lor azi nu se mai adună
Rămași întiniși în criptă, nu eterni.

Stindardul, eu cu mâna mea l-am coborât
Că deja mult prea mulți l-au tot atins.
Decât să fie zi de zi târât-
Mai bine să rămână doar un vis.